Despre inceputuri

Inceputurile sunt mereu ciudate. Nu stiu de ce. Pur si simplu sunt. Fac parte din acea grupa de chestii etichetate "Nu intreba!" Si daca am intreba ce am obtine? Nimic. Ba da, am obtine ceva: satisfactia ca am intrebat. Si tot nu ne-ar ajuta cu ceva pentru ca nu am avea placerea unui raspuns concret. Deci ne resemnam. Inceputurile sunt ciudate, grele, odioase si magnifice in acelasi timp. Mie una imi plac. De fapt depinde... Imi place sa ma prinda inceputul unei noi zile. Sau de fapt il prind eu pe el? Chiar conteaza? Chiar are vreo importanta atunci cand primele raze te ating usor si iti dai seama ca tot ce a fost rau "ieri" a fost pur si simplu lasat in urma? Imi place prima imbratisare oferita cuiva pe care il iubesc. Imi place prima secunda si prima privire dintr edoi oameni care vor insemna ceva unul pentru altul tot restul vietii lor. Inceputurile sunt magice. Cine a zis ca trebuie sa fie si normale/usoare? De cand povestile cu zane sunt numai cu zane si fara vrajitoare? Nu putem intelege bine fara rau, negru fara alb etc. etc. etc, Dar va vorbeam despre inceputuri. Ziceam ca sunt magice. Si noi oamenii suntem magici, suntem praf de stele. Fiecare dintre noi este doar un nou inceput...

In cinstea unui nou inceput!